Definiția cu ID-ul 1331583:
Dicționare enciclopedice
Definiții enciclopedice
Vis comica (lat. „Forța comică”) – Istoricul Suetoniu, în Viața lui Terențiu, pomenește de o epigramă a lui Cezar despre Terențiu, unde se află această expresie. Prin vis comica se înțelege puterea de a provoca rîsul. Și încă din vechime – după cum se observă – rîsul era apreciat ca o forță în stare să schimbe moravuri și năravuri. Vezi: Castigat ridendo mores. LIT.